
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse
Comunicat de presă
Un număr de 7.732 de dosare din totalul de 9.617 depuse pentru accesarea sprijinului financiar de 15.000 de lei destinat procedurilor de fertilizare in vitro, au fost declarate eligibile de la începutul programului de creștere a natalității (5 decembrie 2022) și până în prezent. Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a semnat deja 6.381 de contracte pentru care s-au comandat deja voucherele și este la zi cu înregistrarea tuturor dosarelor transmise până în prezent. De la începutul programului, au fost făcute 1.451 de deconturi, dintre care 986 deconturi la farmacii pentru medicamente și 465 de deconturi la clinici pentru proceduri medicale.
”Prin Programul național pentru creșterea natalității, sprijinim cuplurile infertile cu 15.000 de lei pentru fiecare procedură de fertilizare in vitro, până la maximum trei proceduri pe an. Îmi doresc ca acest program să continue, este un program necesar, mai ales că ne confruntăm cu cele mai scăzute date demografice din ultimii 30 de ani. Infertilitatea rămâne o problemă reală și nu cred ca cineva să își dorească să închidă acest program. Avem deja sarcini în evoluție, avem doamne care urmează tratamente de infertilitate și abia aștept să venim cu vești despre primii bebeluși”, a declarat ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia-Elena Intotero.
Procedura de depunere a dosarelor continuă. Detalii despre program și metodologie se pot obține accesând pagina de internet a Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse –
https://mfamilie.gov.ro/1/cresterea-natalitatii/ sau prin e-mail la adresa natalitate@mfamilie.gov.ro.
