Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, răspunde la întrebările cetățenilor în legătură cu programul social pentru creșterea natalității, prin care se sprijină cu 3.000 de euro cuplurile sau femeile singure care suferă de infertilitate.

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, răspunde la întrebările cetățenilor în legătură cu programul social pentru creșterea natalității, prin care se sprijină cu 3.000 de euro cuplurile sau femeile singure care suferă de infertilitate.  

În fiecare an, la mijlocul lunii noiembrie, marcăm Ziua Mondială a Copiilor Orfani – a celor mai necăjiți dintre copii, cei rămași singuri pe lume nu pentru că au fost abandonați, ci pentru că părinții s-au stins.

Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și egalității de șanse: Toate gândurile mele bune se îndreaptă azi spre copiii pentru care tristețea din ochi și din suflet nu dispare niciodată – cei care cresc în grija statului, fără să știe sau să-și mai aducă aminte ce înseamnă iubirea unei mame sau a unui tata. – În

Premieră pentru România! Investim 50 de milioane de euro pentru 150 de centre de zi destinate copiilor din familii sărace

Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și egalității de șanse: . Investim 50 de milioane de euro pentru 150 de centre de zi destinate copiilor din familii sărace. Invit toți primarii de municipii, orașe sau comune să depună proiecte pentru a putea ajuta cât mai mulți copii. Începând de astăzi, timp de două luni, așteptăm dosarele

MINISTERUL FAMILIEI, TINERETULUI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE publică, GHID SPECIFIC – CONDIȚII DE ACCESARE A FONDURILOR EUROPENE AFERENTE PLANULUI NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ ÎN CADRUL APELULUI DE PROIECTE PNRR/2022/C13/

GHID SPECIFIC – CONDIȚII DE ACCESARE A FONDURILOR EUROPENE AFERENTE PLANULUI NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ ÎN CADRUL APELULUI DE PROIECTE PNRR/2022/C13/ Detalii – https://mfamilie.gov.ro/1/pnrr/  

Premieră! Credite de 10.000 de euro pentru studenți și de 15.000 de euro pentru tinere familii, cu garanția statului și dobândă subvenționată.

Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a semnat, astăzi, convențiile pentru programele de creditare “Student Invest” și “Family Start”. Astăzi, am semnat convențiile de creditare și implementare a programelor guvernamentale „Student Invest” și „Family Start”, în prezența liderilor coaliției de guvernare – președintele Camerei Deputaților și al PSD, Marcel Ciolacu , prim-ministrul

Cum arată viitorul tinerilor la locul de muncă? Dezvoltă-ți skillurile și află perspective diferite direct de la companii și instituții din mediul educațional la Bright Minds pe 11 Noiembrie.

Pe 11 Noiembrie, studenții și tinerii aflați la începutul carierei sunt invitați să participe la evenimentul Bright Minds, organizat de AIESEC în România. Bright Minds este un eveniment de o zi dedicat dezvoltării personale și profesionale, iar anul acesta se află la a doua ediție.Participanții vor avea șansa să ia parte în workshop-uri, keynote-uri și

Numărul unic de urgențe pentru copii 119 și-a dovedit utilitatea!

Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse: „Numărul unic de urgențe pentru copii 119 și-a dovedit utilitatea. În ultimele 10 luni, mii de cazuri de copii abuzați sau neglijați au ajuns în atenția noastră. Nu de puține ori, cu ajutorul autorităților chiar au fost salvate vieți. Facem eforturi susținute să îmbunătățim acest sistem

COMUNICAT DE PRESĂ

În urma apariției în spațiul public a unor articole de presă care fac referire la abuzuri asupra copiilor aflați în protecția statului, în cadrul unei case de tip familial din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu, transmitem următoarele: Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor

Sari la conținut