Echipe formate din reprezentanți ai Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și ai Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopți (ANPCDA) continuă vizitele în casele de tip familial din întreaga țară.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse Comunicat de presă Secretarul de stat al MFTES, Doina Pârcălabu și subsecretarul de stat al ANPCDA, Nicolae Gorunescu au însoțit echipa Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor care verifică condițiile de locuire din casele de tip familial din județul Giurgiu. În acest județ sunt peste 20 de locuințe de

Îmbunătățirea și consolidarea climatului de siguranță în mediul școlar a reprezentat și reprezintă o prioritate națională.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse Comunicat de presă Îmbunătățirea și consolidarea climatului de siguranță în mediul școlar a reprezentat și reprezintă o prioritate națională. Școala nu este o entitate izolată, ci este parte integrantă a comunității, iar problemele cu care se confruntă ca instituție de formare a tinerilor privesc întreaga societate. Salutăm decizia

O primă întâlnire a grupului de lucru interministerial a avut loc astăzi, la Palatul Victoria, la inițiativa doamnei ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse Comunicat de presă ”Am avut astăzi o primă întâlnire a grupului de lucru interministerial pe care l-am inițiat pentru a strânge la aceeași masă toți factorii decizionali care au un cuvânt de spus în politicile derulate de către Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse”, a declarat ministrul

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia-Elena Intotero a avut astăzi, la sediul ministerului o întâlnire de lucru în sistem hibrid cu reprezentanți ai Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), președintele ANPDCA, Elena Tudor și cu conducerea tuturor Direcțiilor Județene de Asistență Socială și Protecție a Copilului.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse Comunicat de presă Una dintre principalele teme de discuție a fost reprezentată de îmbunătățirea, din punct de vedere tehnic, a condițiilor de funcționare a numărului unic național 119 destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului. ”Pentru a veni în sprijinul

Elevi și cadre didactice de la Liceul Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” din Simeria, județul Hunedoara, în vizită la Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse: Am avut plăcerea să primesc în vizită la Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse 33 de elevi și 15 cadre didactice de la Liceul Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” din Simeria, județul Hunedoara. Tinerii vizitatori sunt toți elevi

Zi de sărbătoare astăzi la Centrul multifuncțional Elizer.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse “Doi ani plini de activități și progrese pentru copiii aflați în cadrul sistemului de protecție specială al statului și tinerii care au ieșit din acest sistem beneficiari ai centrului multifuncțional Elizer. Felicitări Anton Varga pentru cei 2 ani de succese și pentru fiecare pas înainte pe care l-ați

Momente speciale, alături de copiii și tinerii speciali, la Tabăra din Eforie Sud.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse: M-am bucurat să îi revăd pe copiii și tinerii pe care i-am întâlnit la case familiale și centre de plasament din toată țara, de data aceasta într-un cadru estival, la Eforie Sud. Astfel de tabere reprezintă un prilej excelent pentru

Sari la conținut