Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse publică rezultatele contestațiilor – Etapa de evaluare tehnică și financiară, pe bază de punctaj din cadrul Concursului național de proiecte de tineret și studenți 2023.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse Rezultatele contestațiilor – Etapa de evaluare tehnică și financiară, pe bază de punctaj din cadrul Concursului național de proiecte de tineret și studenți 2023 le regăsiti la pagina dedicată: https://mfamilie.gov.ro/1/tineret/

Think Health 2023 a fost despre cum va arăta sistemul de sănătate în viitor, despre probleme, idei și mai ales despre soluții.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse Comunicat de presă Think Health 2023 Din partea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a participat secretarul de stat Domnica-Doina Pârcălabu, care le-a vorbit celor prezenți despre politicile derulate de către instituția noastră care au inclusiv efecte asupra componentei de sănătate. Astfel, MFTES derulează cu succes programul

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse salută modificarea Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse Secretarul de stat în Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, doamna Anca Minodora Costin-Hendea, a fost prezentă astăzi în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaților la o primă discuție cu privire la PLX 430 / 2022, care va aduce noi reglementări în privința consumului

Evenimente speciale de ziua educației!

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse Comunicat de presă Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse împreună cu Casele de Cultură ale Studenților organizează astăzi, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, campanii pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool, tutun, droguri și de alte substanțe nocive, în rândul tinerilor și studenților. La Brașov, ziua

Peste 6.000 de tineri au luat parte pe parcursul lunii septembrie la campania “Pășește informat și încrezător spre viitor” organizată de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, cu sprijinul ANPDCA. Sibiu, Iași, Harghita au fost județele care au închis ieri seria informărilor pentru tinerii instituționalizați.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse Adolescenții care în curând urmează să devină majori și să decidă cu privire la viitorul lor au primit toate informațiile necesare și au avut ocazia de a expune dificultățile pe care le întâmpină în procesul de integrare socială. În cadrul campaniei, ei au aflat că după împlinirea majoratului,

Începând cu data de 1 octombrie, copiii și adulții diagnosticați cu tulburări din spectrul autist (TSA) vor beneficia de tratament cu ajutorul unui program național de sănătate mintală derulat de CNAS – Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Tratament cu ajutorul unui program național de sănătate mintală Începând cu data de 1 octombrie, copiii și adulții diagnosticați cu tulburări din spectrul autist (TSA) vor beneficia de tratament cu ajutorul unui program național de sănătate mintală derulat de CNAS – Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Conform actului normativ, de program se estimează că

“ Sport sub orice formă, la orice varstă și pentru toată lumea”. Acesta a fost mesajul #BeActive, pentru cetățeni mai sănătoși și oameni mai fericiți în cadrul Săptămânii Europeane a Sportului.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse “ Sport sub orice formă, la orice varstă și pentru toată lumea” Ziua de 28 septembrie este rezervată Zilei Naționale a Sportului la Locul de Muncă și face parte din Săptămâna Europeană a Sportului. Pe lista instituțiilor invitate să ia parte la acțiunea de gimnastică și fitness la

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero a dispus efectuarea unui control tematic la Casa de Cultură a Studenților Pitești, având în vedere informațiile din spațiul media, precum și informațiile aduse la cunoștința domniei sale.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse Anunț Atât ieri, cât și azi, echipa de control din cadrul Direcției Corp Control și Integritate se află la fața locului pentru a face toate verificările necesare. În funcție de rezultatele verificărilor, ministrul Familiei Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero a anunțat că nu va ezita să

Sari la conținut