
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse
Comunicat de presă
programul “Pregătiți pentru viață”
Acțiunile din această campanie au fost finanțate de la bugetul Ministerului Familiei, Tineretului si Egalității de Șanse și organizate de Casele de Cultură ale Studenților, cu sprijinul Consiliilor Județene și a DGASPC din fiecare județ.
Participanții au beneficiat de activități de susținere menite să le dezvolte deprinderile și să îi pregătească pentru viață, dar și de jocuri și consiliere psihologică pentru dezvoltarea personală, astfel încât să fie gata oricând pentru a se integra mai ușor în societate și a face faţă unor situaţii de risc, urmărindu-se totodată și dezvoltarea spiritului de echipă prin implicarea participanţilor în activităţi de grup.
Drumeții, ateliere privind acordarea primului ajutor, work-shop-uri referitoare la pericolul consumului de droguri, concursuri de karaoke, proiecții de film, vizite la castele, grădini zoologice și alte atracții turistice, dar și focuri de tabără, lecții de dans, activități sportive și lecții de educație financiară, sunt doar o parte dintre activitățile de care beneficiarii s-au bucurat în aceste week-end-uri speciale.
Printre destinațiile în care acest program s-a desfășurat se numără Costinești, Predeal, Galați, Băile Herculane, Eșelnița (județul Mehedinți), Bughea de Sus (Argeș), Bușteni, Bran, Moeciu, Râșnov, Măcin (Tulcea), Poenești (Vaslui), Slătioara (Suceava), Albac (Alba), Pucioasa, Pasul Vâlcan, Cisnădioara (Sibiu), Praid (Harghita), Săcel (Maramureș).
Ne bucură succesul acestui proiect și cu siguranță el va fi reluat în viitor.









