Proiectele pentru tineri adoptate în Guvern au ajuns la Senat și la Camera Deputaților. Astfel, Programele de creditare Family Start și Student Invest, cu modificări importante pentru tineri, au fost aprobate în comisiile parlamentare, iar legea urmează să ajungă la vot în plenul Camerei Deputaților.

Gabriela Firea, Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse: În câteva săptămâni, tinerii vor putea accesa, din nou, creditele avantajoase, garantate de stat și cu dobândă plătită de Ministerul Familiei. Am îmbunătățit cele două programe de creditare, așa cum ne-au cerut cetățenii. Astfel, creștem sumele acordate și vârsta solicitanților, acordăm posibilitatea achiziției oricărui tip de

Prelungire perioada de depunere a proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, componenta 13 – Reforme Sociale, investiția I1 – Crearea unei rețele de centre de zi pentru copiii expuși riscului de a fi separați de familie.

Planul Național de Redresare și Reziliență Prin Ordinul ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse nr. 20305 din 06.04.2023 a fost prelungită perioada de depunere a proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, componenta 13 – Reforme Sociale, investiția I1 – Crearea unei rețele de centre de zi pentru copiii expuși riscului de

Instrucțiune privind obținerea unor date și informații privind verificarea beneficiarului real al destinatarului fondurilor din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, componenta 13 – Reforme Sociale, investiția I1 – Crearea unei rețele de centre de zi pentru copiii expuși riscului de a fi separați de familie.

În data de 7 martie 2023, Gabriela Firea, Ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse, a emis Instrucțiunea nr. 1 privind obținerea unor date și informații privind verificarea beneficiarului real al destinatarului fondurilor din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, componenta 13 – Reforme Sociale, investiția I1 – Crearea unei rețele de centre de

Noutăți despre Programul Național Social pentru Creșterea Natalității

Gabriela Firea, Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse: Vin cu noutăți despre Programul Național Social pentru Creșterea Natalității. Suntem la zi cu înregistrarea dosarelor transmise din 5 decembrie 2022 și până acum. Din cele 12.400 de solicitări primite, doar puțin peste 6.200 au fost dosare pentru obținerea sprijinului de 15.000 de lei. Așadar, puteți

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Șanse a inițiat un proiect prin care se propune introducerea acordării tichetelor cadou cu ocazia Zilei Bărbatului – 19 noiembrie

Gabriela Firea, Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse: Vin cu o veste bună pentru bărbații şi băieţii noştri. Am inițiat un proiect prin care propunem introducerea acordării tichetelor cadou cu ocazia Zilei Bărbatului – 19 noiembrie. Egalitatea de șanse nu este doar despre drepturile femeilor, ci și despre cele ale bărbaților, discriminați mai puțin

Pregătim la Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse lansarea unui pachet de sprijin pentru familiile cu mulți copii sau cu venituri mai reduse.

Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse: – Creșterea natalității este o prioritate. Însă, familiile trebuie ajutate și după ce vin copiii pe lume. Pregătim la Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse lansarea unui pachet de sprijin pentru familiile cu mulți copii sau cu venituri mai reduse. Vin cu toate detaliile. –

Sari la conținut