Natalia Intotero, Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse întâlnire informală cu E.S. doamna Anna Riatti, reprezentantul UNICEF Romania.

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse Ministrul Natalia Intotero: Am avut astăzi o întâlnire informală cu E.S. doamna Anna Riatti, reprezentantul UNICEF Romania și echipa domniei sale, ocazie cu care i-am mulțumit pentru tot sprijinul pe care l-a oferit Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Primele discuții le-am demarat încă de aseară, când

În primele zile la Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, am vrut să îmi cunosc cât mai mulți dintre colegi și să mă familiarizez cu spațiul de lucru.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse Natalia Intotero, Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse: Există tendința ca instituțiile publice centrale să fie percepute ca entități gri și reci, ceea ce este greșit. Instituțiile, ca orice companie sau organizație, sunt formate din oameni. Oameni de toate vârstele, oameni cu familii, cu hobby-uri, cu probleme,

A fost publicat în Monitorul Oficial nr. 669 și 669 bis, în data de 20.07.2023, Ordinul comun nr. 1601/20565 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a ”Programului social de interes național de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure, pentru creșterea natalității”.

”Programul social de interes național de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure, pentru creșterea natalității” ORDIN pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a ”Programului social de interes național de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure, pentru creșterea natalității”, aprobate prin Ordinul ministrului muncii și solidarității sociale și al ministrului familiei, tineretului

Noutăți proiect pentru realizarea rețelei celor 150 de centre de zi pentru copiii din familiile sărace și din comunitățile vulnerabile, finanțate cu 50 de milioane de euro!

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse este la zi cu toate angajamentele asumate în PNRR Ministrul Gabriela Firea: Am participat la întâlnirea cu delegația condusă de doamna Celine Gauer, șeful Task Force pentru Redresare și Reziliență din cadrul secretariatului general al Comisiei Europene. Întâlnirea de lucru a Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Național

Anunt pentru organizarea de tabere pentru persoane cu handicap.

Proiectul “Tabere persoane cu handicap“ Anunț – Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse (MFTES) organizează, cu sprijinul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului, în perioada 25.07 – 09.09.2023, proiectul “Tabere persoane cu handicap“, destinat preșcolarilor, elevilor și studenților cu handicap, însoțiți de asistenții personali și asistenții personali profesioniști, în condițiile legii. Taberele

Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege prin care orice act sexual cu o persoană sub 16 ani este considerat viol.

Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege prin care orice act sexual cu o persoană sub 16 ani este considerat viol. Ministrul Gabriela Firea: Este o măsură pe care am considerat-o absolut necesară și pentru care am militat activ. Această măsură pune România pe harta statelor care protejează și mai mult copiii împotriva abuzurilor și

Bani pentru infrastructură, învestiții în domeniul social, educație, sănătate, mediu, rețele de canalizare și apă curentă în toate comunitățile.

Țara noastră trebuie să continue dezvoltarea și nu poate rata șansa de a atrage fondurile europene nerambursabile și sumele din PNRR pe care România le are la dispoziție. Ministrul Gabriela Firea: – Am participat la prima reuniune a Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare și Reziliență prezidată de premierul Marcel Ciolacu. Ministerul

Sari la conținut