
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse
Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero a avut astăzi o întrevedere cu Excelența Sa, domnul ambasador Nicolas Warnery, prilej cu care a reiterat dorința de a menține o legătură strânsă și constructivă cu Ambasada Franței în România.
Întâlnirea a permis o prezentare succintă a proiectelor aflate în coordonarea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
“În discuțiile purtate am reiterat importanța protecției categoriilor vulnerabile prin intermediul dezvoltării unor programe de sprijin și asistență socială. Mi-am exprimat, de asemenea, deschiderea și dorința de a intensifica colaborarea cu omologii noștri, Franța fiind o țară cu o politică a măsurilor sociale foarte bine pusă la punct de la care noi am avea multe de învățat. Pentru că domeniile tineretului, politicilor demografice, combaterii violenței domestice, egalitatea de gen sunt teme cărora și partea franceză le acordă o atenție deosebită, mi-am exprimat speranța unei colaborări cât mai strânsă cu omologii din Franța. Am subiliniat, totodată, importanța implicării tinerilor în deciziile pe care le ia Uniunea Europeană, considerând că este datoria noastră să-i includem în procesul de luare a deciziilor”, a declarat Natalia Intotero.







