Răspundem întrebărilor studenților care-și doresc să acceseze creditele garantate de stat și cu dobândă subvenționată total din bugetul ministerului.
La Universitatea Româno-Americană din București, a avut loc prima sesiune de întrebări și răspunsuri organizată de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, Fondul Român de Contragarantare și CEC Bank – una dintre cele trei bănci înscrise în programul „Student Invest”.
Studenții prezenți la dezbatere au pus întrebări concrete despre cum funcționează acest program, ce costuri implică aceste credite și pentru ce pot fi folosiți banii împrumutați.
„Aceste discuții sunt extrem de importante pentru că așa putem afla direct părerile tinerilor pentru care a fost gândit programul. De asemenea, putem răspunde nelămuririlor pe care aceștia le au. Relația cu tinerii este foarte importantă pentru noi”, a declarat la dezbatere George Ciubotaru, purtătorul de cuvânt al MFTES.
În programul național „Student Invest”, tinerii cuprinși în sistemul de învățământ superior autorizat pot obține un credit în valoare de maxim 50.000 lei, garantat de stat și cu dobânda plătită total din bugetul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
Banii pot fi cheltuiți, printre altele, pentru taxe de studii, publicarea unor cărți sau a studiilor de specialitate, plata locurilor de cazare în căminele studențești sau chiar intervenții medicale și dentare.
Pentru ambele programe, perioada maximă de rambursare este 10 ani, dublă față de orice alt credit de nevoi personale pe piață acum. Pentru un împrumut pe 10 ani în valoare de 50.000 de lei rata lunară ajunge la 417 lei.
Studenții pot merge deja în agențiile CEC Bank, la băncile cooperatiste afiliate CREDITCOOP și în sediile Libra Bank pentru a solicita informații despre aceste credite.












