
Întâlnire de lucru pentru refugiații ucraineni din România: Anca Hendea și Nicolae Miroslav Petrețchi au discutat despre soluții pentru integrarea și protecția minorilor ucraineni
Ieri, 6 august, a avut loc o importantă întâlnire de lucru între Anca Hendea, secretar de stat în cadrul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Nicolae Miroslav Petrețchi, deputat Uniunea Ucrainenilor din România, la solicitarea acestuia.
Scopul principal al acestei întâlniri a fost de a identifica soluții pentru problemele întâmpinate de refugiații ucraineni aflați pe teritoriul României.
Propunerea centrală agreată a fost de a organiza întâlniri cu grupuri de ucraineni pentru a le prezenta legislația românească și oportunitățile oferite de statul român și de societatea civilă, fiind accentuată importanța înțelegerii faptului că interesul superior al copilului implică învățarea limbii țării în care se află, chiar și pentru perioade scurte de timp.
Anca Hendea, secretar de stat în cadrul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, a subliniat că ”Este esențial ca toți copiii să aibă acces la educație, fie ca audienți, fie să își continue studiile întrerupte de război în țară lor și să participe la activități culturale și sportive împreună cu alți copii. Aceste măsuri ajută la integrarea lor temporară, contribuie la dezvoltarea lor și la menținerea stării de bine.
Un alt punct major de pe agenda de lucru a fost protecția minorilor ucraineni care au ajuns în România neînsoțiți sau însoțiți de adulți care nu sunt părinții lor. S-a discutat despre procedurile de siguranță și protecție necesare pentru a asigura bunăstarea acestor copii, monitorizarea situațiilor lor și accesul la servicii medicale, de asistență juridică etc.
Nicolae Miroslav Petrețchi a adăugat în cadrul discuțiilor că ”Ne confruntăm cu o situație delicată, iar prioritatea noastră este să garantăm că acești copii sunt în siguranță și că li se oferă toate resursele necesare pentru a le asigura bunăstarea.”
Întâlnirea a fost, de asemenea, o ocazie de a evalua progresele realizate de grupul de lucru pe tema refugiaților din Ucraina, organizat de Cancelaria Prim-Ministrului. Au fost prezentate rapoarte detaliate privind măsurile implementate până acum și s-au discutat soluții pentru îmbunătățirea coordonării interministeriale și a colaborării cu organizațiile non-guvernamentale, cu accent pe necesitatea unei abordări integrate și coerente pentru a răspunde eficient nevoilor refugiaților ucraineni și pentru a facilita integrarea acestora în societatea românească.
Întâlnirea de lucru a subliniat angajamentul ferm al autorităților române de a sprijini refugiații care provin din zone de război, de a găsi soluții viabile pentru problemele cu care aceștia se confruntă. Colaborarea între diverse ministere și organizații este esențială pentru a ne asigura că toate măsurile luate sunt eficiente și adecvate nevoilor reale ale refugiaților.
”Acest efort comun demonstrează solidaritatea României și angajamentul său pentru drepturile și bunăstarea tuturor copiilor, indiferent de originea lor.”, a declarat Anca Hendea, secretar de stat în cadrul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

