În intervalul 7-11 septembrie, Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse a asigurat reprezentarea României la Conferința de tineret a Uniunii Europene și Reuniunea directorilor generali de tineret, evenimente organizate la nivel tehnic de Președinția Ungariei la Consiliul UE și care au avut loc la Budapesta.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse

În intervalul 7-11 septembrie, Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse a asigurat reprezentarea României la Conferința de tineret a Uniunii Europene și Reuniunea directorilor generali de tineret, evenimente  organizate la nivel tehnic de Președinția Ungariei la Consiliul UE și care au avut loc la Budapesta.

Din delegația MFTES au făcut parte: doamna Alexandra Dobre, Director General, Direcția Generală Tineret, Familie și Politici Demografice, doamna Mihaela Căpățînă, Director, Direcția Tineret și domnul Radu Dragomir, Consilier, Serviciul Relații Internaționale, Afaceri Europene, Protocol și Arhivă, alături de delegații de tineret: doamna Ina Nimerenco, Vicepreședinte al Forumului Tinerilor din România (fost președinte al Uniunii Studenților din România, student doctorand în cadrul ASE București) și doamna Larisa-Nicoleta Bejan, Vicepreședinte Relații Internaționale al Consiliului Tineretului din România (recent nominalizată ca reprezentant național în Grupul părților interesate din sectorul de tineret al UE, de la nivelul Comisiei Europene, student masterand al Institutului de Studii Internaționale și Dezvoltare din Geneva, Elveția).
Aceste reuniuni marchează finalul celui de-al 10-lea ciclu al Dialogului structurat al Uniunii Europene cu tinerii, prefațând prioritățile din agenda de tineret ale viitorului trio de președinții: Polonia, Danemarca, Cipru și implicit, accederea în următorul ciclu al Dialogului. Tema centrală a conferinței a constat în dezvoltarea de noi oportunități pentru tinerii care trăiesc în zonele rurale și izolate, fiind orientată în jurul scopului unor schimburi de idei concrete, realizării unei cooperări multiculturale în identificarea de soluții eficiente și construirea unor conexiuni durabile între reprezentanții statelor membre, care vor modela dinamica implicării tineretului în Europa.
De-a lungul ultimelor zile, sesiunile plenare ale celor două evenimente au beneficiat de aportul și intervențiile unor demnitari și oficiali din partea Ministerului Culturii și Inovării din Ungaria, ca instituție organizatoare, Comisiei Europene, Consiliului Europei și nu în ultimul rând, din partea Forumului European de Tineret, reprezentat cu cinste prin persoana domnului Rareș Voicu din România, în calitate de Președinte, căruia vrem să-i reafirmăm tot suportul nostru pentru activitățile cuprinse în mandatul său.
Delegații MFTES la conferință au fost repartizați de către organizatori pentru a lua parte la lucrările grupului tematic privind dezvoltarea, diversificarea și proliferarea antreprenoriatului agricol și oportunităților de angajare în zonele rurale, aducându-și contribuția în redactarea și prezentarea unor măsuri de implementare ce au vizat consolidarea economică rurală, îmbunătățită prin digitalizare, tehnologii inovative și stimulente financiare, cu efect asupra creșterii productivității și îmbunătățirii standardelor de calitate a vieții. În cadrul reuniunii directorilor generali, delegația Ministerului a fost prima dintre cele 27 de state membre participante care a deschis seria dezbaterilor, abordând solicitările Comisiei Europene și ale Consiliului, cu accent pe extinderea impactului Dialogului UE cu tinerii, valorificarea sinergiilor dintre programele și strategiile europene de tineret, precum și viitoarele direcții de acțiune ale politicii de tineret a UE.
Sincere felicitări pentru implicare, profesionalism delegaților noștri de tineret și echipei de tineret a Președinției Ungariei la Consiliul UE! Totodată, le urăm succes colegilor din Polonia, care vor prelua Președinția începând cu 1 ianuarie 2025, pentru organizarea viitoarelor acțiuni în domeniu, ce se vor desfășura în luna martie anul viitor.
Sari la conținut