
Îi întâmpinăm cu zâmbete si mult soare pe copiii si tinerii care au sosit la seria 5 a proiectului „Tabere pentru persoane cu handicap”, în Centrul de Agrement „New Paradise”( Eforie Sud).
De această dată ne bucurăm de vizita celor 155 de participanți din județele Arges, Buzău, Olt, Dolj, si Brăila.
Spre bucuria participanților, în acest an copiii cu dizabilități locomotorii au posibilitatea de a intra în apă cu ajutorul unui dispozitiv special conceput pentru ei și a voluntarilor de la Asociația Club Sportiv Caiac Smile.Ministerul Familiei,Tineretului si Egalității de Șanse organizează acest proiect propriu in colaborare cu Direcțiile Generale de Asistență Socială pentru Protecția Copilului si cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport si Tineret Constanța.
Înscrierea participanților continuă, prin reprezentanții DGASPC din raza de domiciliu a solicitanților.




