Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse
Data publicării: 11.11.2024
Tineri din toată țara au posibilitatea să participe la un vast proces de consultări, din sfera dialogului cu tinerii, în perioada noiembrie – decembrie 2024. Aceste consultări se desfășoară în cadrul proiectului „Grupul Național de Lucru – România, 2022-2024”, pentru susținerea Dialogului Uniunii Europene cu Tinerii (DUET), finanțat de către Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și co-finanțat prin Programul Erasmus+ al Comisiei Europene. Consultările sunt organizate de către Grupul Național de Lucru (GNL), care are sarcina de a asigura procesul participativ al tinerilor în România.
Componența Grupului Național de Lucru (GNL) este disponibilă aici: Componență
Temele de reflecție ale consultărilor privesc evaluarea programelor și proiectelor europene de tineret de către destinatarii acestora, și anume tinerii. Pe de o parte, recunoașterea programelor europene ca factori generatori de competențe (abilități, cunoștințe și atitudini) fundamentale în plan social, profesional și civic. Pe de altă parte, identificarea inițiativelor sau măsurilor care să valorifice mai bine potențialul acestora.
Această rundă de consultări se va desfășura online, utilizând ca instrument Chestionarul „Opinii legate de participarea, implementarea și evaluarea programelor de finanțare ale UE destinate tinerilor”.
Astfel, tinerii care au participat la programe europene, care au în plan desfășurarea unor viitoare proiecte europene, sunt rugați să completeze, până la data de 16 decembrie 2024.
Formularul este disponibil aici: Chestionarul
Contextul consultărilor este dat de cadrul european al discuțiilor privind consolidarea sinergiilor dintre Strategia Uniunii Europene pentru Tineret 2019-2027, programele UE ce vizează tinerii și Dialogul Uniunii Europene cu Tinerii (DUET), pentru a crea o abordare mai coerentă și orizontală a implicării tinerilor și a elaborării de politici europene de tineret. De asemenea, consultările pot fi gândite ca fiind în conexiune cu obiectivul european de tineret „Organizaţiile de tineret şi programele europene” și cerința de „asigurare a participării tinerilor în procesele de guvernare a programelor europene pentru tineret”.
Rezultatele consultărilor vor constitui baza unui Raport de țară, care va contribui la recomandările României pentru stabilirea cadrului viitoarei strategii europene pentru tineret, care să ducă la creșterea resurselor și extinderea programelor europene de tineret.
Vă mulțumim pentru participare și implicare!
2 Septembrie 2024
Ministerul Tineretului, Familiei și Egalității de Șanse, în cadrul proiectului „Grupul Național de Lucru – România, 2022-2024”, a derulat cursul de formare profesională„Lucrător de tineret”, în perioada 26 august – 2 septembrie, la Poiana Brașov.
Cei 28 de tineri voluntari, care fac parte din rândul organizațiilor membre ale Grupului Național de Lucru pentru Dialogul Uniunii Europene cu Tinerii, au dobândit competențele specifice implicării în lucrul cu tinerii și, în mod deosebit, abilitățile necesare pentru a-i asculta, consulta și dialoga. Lucrătorii de tineret se vor înscrie în Rețeaua națională a lucrătoritor de tineret ”tineREȚEA, unde vor putea împărtăși exeperiențe de lucru cu tinerii, vor putea avea acces la exemple de bună practică, metode și instrumente de lucru non-formale sau informații relevante pentru lucrul cu tinerii.
Acest curs reprezintă o etapă importantă a proiectului, care își propune să reunească tinerii din România la cel mai mare proces participativ pentru tineri la nivel european, Dialogul UE cu Tinerii (DUET). Astfel, în perioada următoare, lucrătorii de tineret vor desfășura ample consultări în marja celui de-al X-lea ciclu DUET, care are drept prioritate tematică „Avem nevoie de tineri”. Axarea pe această prioritate, care este privită din perspectiva obiectivului european de tineret nr. 3 „Societăți incluzive”, subliniază importanța de a oferi fiecărui tânăr șansa de a participa la viața societății și de a contribui la binele acesteia.
Pentru a încuraja participarea unui număr cât mai mare de tineri, inclusiv a tinerilor vulnerabili, a tinerilor neorganizați și a grupurilor de tineri subreprezentate. dialogul cu tinerii va fi „ancorat” la nivelul comunităților locale și va include, cel mai adesea, și alte inițiative legate de dialog și participare.
Nu în ultimul rând, adresăm sincere mulțumiri furnizorului de formare profesională, Tru Training, prin a cărui bunăvoință a fost posibilă desfășurarea acestui curs la un înalt standard de profesionalism. Și, îndeosebi, suntem recunoscători echipei de formatori, Andrei Dobre și Mihaela Vechiu, pentru implicarea și dedicarea de care au dat dovadă.
Mai jos sunt disponibile instantanee (fotografice) ale formării tinerilor și câteva impresii sau reflecții (scurt film) asupra acestei experiențe trăite împreună.
Lucrător de tineret, Grupul Național de Lucru – România, 2024
27 August 2024
De astăzi, Ministerul Tineretului, Familiei și Egalității de Șanse, în cadrul proiectului „Grupul Național de Lucru – România, 2022-2024”, a demarat programul de formare profesională „Lucrător de tineret” (cod COR 341205), în perioada 27 august – 2 septembrie, la Poiana Brașov.
Participanții, 28 de tineri voluntari, fac parte din organizațiile membre ale Grupului Național de Lucru pentru Dialogul Uniunii Europene cu Tinerii. Acest grup, împreună cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, asigură procesul participativ al tinerilor în România.
Tinerii, beneficiari ai cursului „Lucrător de tineret”, vor dobândi competențe specifice implicării în lucrul cu tinerii (proiectarea planului de dezvoltare personală şi profesională; informarea beneficiarilor; sprijinirea procesului de învăţare nonformală în rândul tinerilor; dezvoltarea cooperării în comunitate) și pentru consultarea tinerilor.
În continuarea proiectului, lucrătorii de tineret vor face parte din Rețeaua națională de lucrători de tineret ”tineREȚEA”, o rețea nonformală de voluntari, implicată în lucrul cu tinerii, activități de tineret și consultarea tinerilor în vederea elaborării de politici cu și pentru tineri.