14 Septembrie 2023
La inițiativa Districtului Lions 124 România, Districtui Rotary 224 și Federației Kiwanis România, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse s-a alăturat ca partener în organizarea unei prime întâlniri pentru lansarea campaniei „Familia – partener în lupta împotriva drogurilor”.
Campania presupune informarea și conștientizarea părinților cu privire la efectele și consecințele consumului de droguri. Aceștia urmează să participe la întâlniri cu specialiști din domeniu și la activități de tipul „Școala părinților”, în cadrul cărora vor afla cum pot sa recunoască simptomele consumului de droguri la copiii lor adolescenți.
Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse:
Mă bucur că am reușit să adunăm la aceeași masă a discuțiilor factori decizionali (reprezentanți ai Administrației Prezindențiale, ai Cancelariei prim-ministrului, secretari de stat de la ministere-cheie în domeniu, parlamentari) specialiști în lupta anti-drog, medici, psihologi, reprezentanți ai cultelor, reprezentanți ai părinților și studenților, precum și ai ONG-urilor și asociațiilor din domeniul familiei.
Așteptăm un calendar clar de acțiuni pentru această campanie și suntem nerăbdători ca toate ideile bune expuse astăzi să se concretizeze în sprijinul tinerilor din toată țara.
Am convingerea că pentru a găsi soluții reale la acest flagel al drogurilor este necesară o colaborare între autorități centrale și locale, școală și familiile celor pe care vrem să ii protejăm de pericolul consumului de substanțe interzise. Numai împreună vom reuși să învingem dușmanul comun – drogurile care distrug vieți.
13 Septembrie 2023
“Împreună pentru protecția minorilor străini neînsoțiți” a fost tema conferinței de astăzi, 13 septembrie, organizată de Consiliul Național Român pentru Refugiați (CNRR), cu sprijinul Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați (UNHCR).
Din partea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse au participat doamna Secretar de Stat Anca-Minodora Costin-Hendea și doamna consilier personal al ministrului Antonia-Maria Stoian.
În prezent, CNRR implementează proiectul ”Advocacy pentru accesul la teritoriu, procedura de azil, protecția copilului și integritatea refugiaților” în parteneriat cu UNHCR, având ca obiectiv principal facilitarea accesului beneficiarilor de protecție internațională la educație, sănătate, servicii și beneficii sociale.
12 Septembrie 2023
Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Elena-Natalia Intotero, a participat astăzi la Iași la o întâlnire cu reprezentanții Caselor de Cultură ale Studenților din țară, precum și ai federațiilor și asociațiilor studențești.
Temele abordate au fost variate, dezbaterea fiind interactivă.
S-a discutat despre finanțarea programelor care sunt gestionate de minister pe zona de tineret, harta interactivă recent ridicată pe site-ul ministerului, dar și activități de voluntariat pe zona de dezvoltare personală sau consiliere psihologică pentru acei copii care au trecut recent prin diferite traume sau copiii instituționalizati, au fost teme discutate aplicat.
„Le-am transmis tinerilor din sală că îmi doresc ca aproximativ 5000 de copii instituționalizați să fie duși în acele tabere de sfârșit de săptămână unde, cu ajutorul studenților voluntari, să fie implicați în activități de dezvoltare personală, de consiliere psihologică și alte activități care să-i ajute să treacă peste eventuale traume”, a declarat ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia-Elena Intotero.
O altă temă abordată a fost concursul national de proiecte, care pentru sesiunea de anul viitor va suferi modificări, în sensul că va avea loc o singură evaluare a proiectelor, iar iar metodologia va fi mai suplă și mai ușor de pus în practică.
08 Septembrie 2023
Campanie națională de informare a tinerilor din sistemul de protecție specială și a mamelor minore
Aproape 700 de tineri de peste 17 ani și mame minore, cu toții aflaţi în sistemul de protecţie specială din județele Timiș, Prahova și Vâlcea, au participat astăzi la sesiunile de informare cu privire la drepturile și obligațiile pe care le au după ce împlinesc vârsta majoratului.
Discuțiile au fost interactive și s-au bucurat de mare succes în rândul beneficiarilor.
Mulțumim:
D-nei Anca Minodora Costin Hendea, secretar de stat MFTES
D-nei Doina Pârcălabu, secretar de stat MFTES
D-nei Simona Oproiu, director general ANPDCA
Continuăm și joia viitoare în Bihor, Covasna, Olt, Sector 4 și Vaslui.
Să ne revedem sănătoși!
08 Septembrie 2023
Campanie națională de informare a tinerilor din sistemul de protecție specială și a mamelor minore
După prima zi putem concluziona: campania națională de informare a fost binevenită în : Alba Iulia, Baia Mare, Craiova, Brașov și Galați.
Mulțumim:
D-nei Doina Pârcălabu, secretar de stat MFTES
D-nei Anca Hendea, secretar de stat MFTES
D-nei președinte ANPDCA Elena Tudor
D-nei Cristina Cuculas, secretar general ANPDCA
D-nei Simona Oproiu, director general ANPDCA
Continuăm și zilele viitoare cu același entuziasm!
07 Septembrie 2023
O zi plină de activități pentru copii și tineri.
Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse:
Am avut astăzi o întâlnire cu doamna Anna Riatti, Reprezentanta UNICEF în România.
Temele abordate au fost extrem de importante:
Am stabilit organizarea, de către Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și UNICEF, a unui eveniment comun în 11 octombrie, prin care să marcăm Ziua Internațională a Fetelor, pentru a promova egalitatea de gen și șanse egale pentru fetele din întreaga lume.
Strategia pentru Drepturile Copilului intra în linie dreaptă – mai sunt doar trei ministere care trebuie să o avizeze. Sperăm că în cel mai scurt timp acest document să fie aprobat.
Intenționăm să semnăm Declarația privind Copiii, Tineretul și Acțiunile Climatice în cadrul Conferinței Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice din 2023 (COP 28).
Tot astăzi, pe lângă participarea la cele două sesiuni de informare organizate în sectoarele 2 și 3 ale Capitalei, am avut și două intervenții live la emisiuni ale posturilor Realitatea TV și B1 TV. În cele două emisiuni am vorbit despre campania națională de informare a tinerilor din sistemul de protecție specială și a mamelor minore, în legătură cu drepturile și opțiunile pe care le au odată cu împlinirea vârstei de 18 ani.
De asemenea, am discutat și despre campania de informare cu privire la pericolul consumului și traficului de droguri, dar și despre faptul că testarea elevilor cu teste anti-drog se va face numai cu acordul părinților.
06 Septembrie 2023
“Egalitatea de gen și abilitarea femeilor” a fost tema conferinței anuale organizată în perioada 5 – 6 septembrie de către Macedonia de Nord, țară ce deține în 2023, președinția Organizației pentru Securitate si Cooperare în Europa (OSCE).
La Tetovo s-au reunit oficiali la nivel înalt din cele 57 de state participante OSCE, precum cei 11 parteneri de cooperare din zona mediteraneeană și zona asiatică, dar și reprezentanți din sectorul privat și mediul academic.
Președinția în exercițiu a OSCE se exercită anual, în baza unei decizii consensuale a tuturor celor 57 de state participante, iar funcția de președinte este deținută de ministrul afacerilor externe al statului desemnat. Anul acesta, președinte este Bujar Osmani, ministrul afacerilor externe din Macedonia de Nord.
Conferința a lua în considerare provocările primite de la alte regiuni care sunt implicate în activități de implementare a egalității de gen și de împuternicire a femeilor implicate în activități de prevenire, gestionare și reconstrucție a conflictelor, toate contribuind la securitatea globală și oferind o platformă pentru discuții, ținând un bilanț al realizărilor, dar și analizând posibile căi de urmat.
În discursul său, doamna Helga Schmid, Secretar General OSCE a susținut ideea promovării femeilor în toate sectoarele de activitate, promovarea participării acestora la viața publică și politică, eradicarea inegalităților de gen, precum și combaterea violenței domestice. Egalitatea între femei și bărbați nu este o simplă fraza, ci trebuie să fie o mentalitate care să ne conducă să evoluăm.
România a fost reprezentată la nivel de minister al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse de doamnele Simona Butacu, subsecretar de stat în Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse pentru femei și bărbați (ANES) și Alexandra Dobre, director general, Direcţia Generală Familie și Politici Demografice din cadrul ministerului. Prezentă la eveniment a fost și ambasadorului României la Skopje, doamna Monica Axinte.
Țara noastră sprijină demersurile internaționale privind împuternicirea femeilor și fetelor și își reafirmă angajamentul ferm de a susține și de continua implementarea politicilor și măsurilor în domeniul egalității de șanse și tratament între femei și bărbați.
05 Septembrie 2023
Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia-Elena Intotero, a semnat astăzi, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, Planul Național Cadru de Acțiune privind siguranța școlară. Acesta reprezintă un plan de acțiune clar și coerent, care acordă o atenție deosebită combaterii a trei fenomene grave: consumul de droguri, violența și bullyingul.
Scopul acestui plan este creșterea siguranței elevilor și cadrelor didactice din unitățile de învățământ printr-o serie de acțiuni derulate de toate ministerele semnatare. Astfel, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse (MFTES) va fi parte responsabilă de elaborarea unui cadru normativ care să faciliteze depistarea consumului de droguri în școli, pe baza unor proceduri care să implice acordul părinților, să asigure confidențialitatea și nediscriminarea, dar și să evite stigmatizarea sau bullyingul. De asemenea, MFTES se va implica în dezvoltarea și implementarea unor campanii de promovare a unei culturi de siguranță în mediul școlar, prin implicarea tinerilor și promovarea unor exemple de bună practică din rândul adolescenților (influenceri), părinților și actorilor/cântăreților care au o mare popularitate în rândul tinerilor. În ceea ce privește violența din școli, vom fi una dintre părțile responsabile de sprijinul acordat victimelor, dar și de asigurarea consilierii școlare și a terapiei psihologice. În plus, vom colabora cu alte ministere pentru identificarea elevilor cu părinți plecați în străinătate și implementarea unor proceduri de consiliere, concomitent cu desfășurarea unei campanii de reîntoarcere în țară a părinților.
“Școala românească se confruntă în ultima perioadă cu noi provocări ce pot fi periculoase pentru copii. Tocmai de aceea, alături de colegii din Guvern, în urma unor ample consultări, am conceput acest plan menit să ne ajute să combatem consumul de droguri, violența și bullyingul din școli și să creștem nivelul de siguranță din unitățile de învățământ”, a declarat Natalia-Elena Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
Documentul a fost semnat și de ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, ministrul Educației, Ligia Deca, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian-Ioan Veștea, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, ministrul Culturii, Raluca Turcan, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila și doamna Livia Arnăutu, reprezentant al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
05 Septembrie 2023
Până la cer și înapoi…
Ministrul Familiei, tineretului și Egalității de Șanse, Natalia-Elena Intotero a însoțit luni noapte echipa medicului Cătălin Cîrstovean și a Asociației Blondie la Milano.
”O experiență ce este greu să o spui în cuvinte. Drumul celor trei bebeluși, Anais, Ionuț și Mark, a fost posibil datorită Asociației Blondie, care a marcat astfel zborul cu numărul 156 de la înființare și până în prezent. Îi mulțumesc Adelinei Toncean, îngerul din spatele Asociației Blondie, pentru fiecare zbor pe care l-a organizat și l-a făcut posibil, uneori cu eforturi supraomenești, medicului Cătălin Cîrstovean, echipei sale inimoase și echipei Tarom.
Am ajuns cu bine spre miezul nopții la Milano, unde am fost așteptați de domnul Florin Pascu, Gerant interimar al Consulatului General de la Milano, domnul Tamman Youssef, medic și echipa sa de specialiști.
Ne-am întors cu bine acasă, în jurul orei cinci dimineața, însoțiți de alți doi copilași proaspăt operați la inima”, a declarat ministrul Familiei.Dumnezeu să ii vegheze și să îi ajute!